Mi-am făcut un obicei ca în zilele mele bune și când vremea este prielnică, să alerg pe aleile pădurii Baneasa, un loc pe care l-am descoperit ducând-o pe Alesia la locul de joacă, sau în plimbările cu bicicleta.
Diminețile sunt destul de animate în pădure. Oameni care alergă din plăcere, sau de nevoie, persoane ce își plimbă animalele de companie, până și mămici care împing în ritm alert cărucioarele cu prichindei. Toți vrând să fie în formă, să se antreneze în aer liber, sau pur și simplu să respire aerul curat al pădurii.
Acum primăvara, pădurea este minunată!
Nu sunt eu o alergătoare pasionată, însă vibrația naturii mă atrage și mă motivează. Pe deasupra îmi antrenez sistemul cardiorespirator, lucru deloc de neglijat. Starea de conștientizare când sunt pe salteluța mea de Yoga, o regăsesc și atunci când alerg. Este despre respirație, despre liniștirea gândurilor și savurarea momentului prezent.
Poate ca n-aș fi scris nimic din toate cele de mai sus, însă am vrut să conturez un pic atmosfera dimineților mele de alergare.
Ieri, concentrată fiind pe ritmul inimii și cadența pașilor, zăresc în depărtare, silueta unui bărbat ușor atipic sportivilor din jur. Purta un pardesiu bej și o pălărie, ținea parcă și o borsetă în mână…nu știu exact.
Era clar promenada lui de dimineață! Apropiindu-mă, am realizat că trecuse de 70 de ani, însă avea o postură fermă și se plimba cu pași mici.
Când am trecut prin dreptul lui, acest domn de poveste, și-a ridicat pălăria în fața mea și a zâmbit. Gestul lui m-a impresionat atât de mult, încât am stat ceva timp să descifrez atitudinea sa.
Să fi fost din respect pentru faptul că fac sport, să fi fost pentru că saluta pe oricine întâlnea, să fi fost din admirație? Habar nu am! Dar, sincer vă spun, mi-a mers drept la inimă și m-a impulsionat să mai alerg 5 minute în plus, față de cât obișnuiam.
Mulțumesc dragă domnule, că păstrați bunele maniere, chiar și la o plimbare prin pădure!
Mulțumesc pentru gestul de mare clasă, pe care n-am să-l uit mult timp de acum încolo!
Namaste!