Cultivă iubirea de sine prin yoga

“Sarcina ta nu este să cauți iubirea, ci pur și simplu să descoperi toate barierele din tine, pe care le-ai construit împotriva ei.” – RUMI

Într-o lume ce pare obsedată de imaginea exterioară a lucrurilor, ne temem continuu că nu suntem suficient de buni. Cautăm perfecțiunea în tot ce facem. Obosim și intrăm într-o competiție nebună și nesănătoasă cu noi înșine.

Influența rețelelor de socializare

Trebuie să admitem că “ mesajele” societății în care trăim nu fac altceva decât să “încurajeze” străduința noastră. Muncim ca să avem mai mult, să putem mai mult, să fim la nivelul imprimat de presiunea responsabilităților. În acest ritm, nu-i de mirare că uităm de noi și de nevoile sufletului nostru.

Dacă mă gândesc bine, chiar și yoga poate fi interpretată așa la prima vedere, prin posturile “perfecte” de pe rețelele de socializare. Ai sentimentul că yoga nu îți este accesibilă ție, ci persoanelor flexibile și slabe, care pot cu ușurință să-și prindă degetele de la picioare, nu-i așa?

Uită de exterior

Când vorbim de yoga, ne referim la o practică interioară, unde conștientizăm starea sufletului în relatie cu corpul și nevoile lui. Învățăm să ne acceptăm cu iubire corpul, să îl onorăm și să-l vindecăm acolo unde are nevoie. Printr-o practică repetată, ajungem să fim mulțumiți, să ne acceptăm, să creștem iubirea de sine și să nu ne lăsăm conduși de ego.

Yoga nu este despre câte calorii arzi, sau despre un selfie perfect într-o postură. Este mai degrabă despre spațiul tău personal în corp, minte și respirație, chiar acolo pe salteaua de yoga, unde te alimentezi cu energie, prin cunoaștere de sine și acceptare.

Indiferent dacă practici yoga singur acasă, sau te alături unui grup la studio, modul în care îți așezi corpul în diferite poziții de yoga cu ajutorul inpirației și al expirației, te ghidează către energiile din corp. Vei descoperi astfel curentul subtil, în armonie cu natura minții. Așadar, așezarea în posturile de yoga, diferitele tehnici de respirație și meditație, vor facilita manifestarea unor stări naturale precum iubirea, empatia, bucuria.

Găsește echilibru

Viața este cu atât mai bogată când trăiești în iubire, iar acest lucru începe fundamental cu iubirea de sine, apoi grija și compasiunea față de ceilalti și lumea în care trăim.

Data viitoare când pășești pe salteaua de yoga , fă-o cu intenția iubirii de sine. Observă câtă libertate aduce în practica ta!

Iar dacă uneori viața te copleșește, ia atitudine! Vorbește cu un prieten, participă la un eveniment yoga. Aleargă în parc, practică yoga în doi. Dansează, ascultă muzică, petrece timp în tăcere, sau orice te ajută să-ți menții mintea sănătoasă și sufletul hrănit cu iubire!

Namaste!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × four =

0

Your Cart